Pandemia pare că nu se dă ușor dusă. Se aproximează încă un an de incertitudini, de măsuri, de destabilizare economică.
Știu că unele voci spun că toată povestea asta nu este decât o invenție a unora care au beneficii de pe urma ei. Alții spun, că din contră, este foarte grav ce se întâmplă, dar mai ales, foarte real.
Ce este cert din tot această poveste este situația copiilor noștri.
Din martie au făcut școală online. Acum tot de acasă se învață. Multe ore în fața ecranelor. Este crunt și nedrept ce se întâmplă cu copiii de clasa întâi, cu copiii de clasa a doua, cu copiii de grădiniță.
Copiii de grădiniță au nevoie să învețe aptitudini și atitudini de socializare, de a avea răbdare în bancă, au nevoie de contact și apropiere cu doamna educatoare, nu cu un ecran.
Măsurile s-au luat grosso-modo, fără să se gândească nimeni pe termen lung.
Școlarii și preșcolarii au fost ultimii pe lista de preocupări. Avem dascăli care abia dacă se descurcau la clasă să îi țină atenți pe copii. Cu siguranță atunci când se vor întoarce la clase, statul nu va avea pregătite programe școlare care să îi ajute pe copii să recupereze.
Iar asta înseamnă un singur lucru: educația copiilor noștri a rămas în mâinile noastre, ale părinților. Adică nu rămâne decât ca noi să ne găsim timpul și puterea de face lecții și teme. De a exersa memorarea unei poezii, de a trasa linii, bastonașe, de a citi, de a decupa și de a lipi.
https://mamadematei.ro/educatia-copiilor-a-ramas-doar-in-mainile-parintilor/
同時也有10000部Youtube影片,追蹤數超過2,910的網紅コバにゃんチャンネル,也在其Youtube影片中提到,...
educatia 在 Mamă de Matei Facebook 的最讚貼文
Intru mai devreme într-un magazin de haine. Mă plimb printre cămăși, bluze, pantaloni. Când și când, mai aud glasul unui băiețel de maxim 4-5 anișori. Ajung aproape de cabinele de probă și îl aflu. Zglobiu, dă roată rafturilor, mai strigă la tati când vede câte ceva care îl impresionează. Mama își caută mărimea potrivită a unei rochii care semăna cu cea de pe mâna ei stângă.
Cumpăr și mă îndrept către casa de marcat. Vânzătoarele își ochii peste cap scârbite, până când una dintre ele zice:
-Dar cum să ieși mă, în lume, cu așa ceva?!
Credeam că a trecut pe lângă noi, cineva cu vreo vestimentație mai extravagantă, și care mie mi-a scăpat. Am pierdut spectacolul, nu mai am ce povesti soțului acasă, îmi zic.
Dar mi-am dat seama rapid, că se refereau la părinții copilului, atunci când cea de la casă a adăugat mândră:
-Păi eu îl băteam până ar fi căzut lat. Vai de capul lui! Și de câte ori s-ar fi uitat la mine, și-ar fi adus aminte de bătaia asta. Mi-a și zis soacră-mea „Deja mi-e milă de viitorul meu nepot”. Păi normal, că o să mănânce bătaie dimineața și seara, mai spune ea mândră, de parcă asta ar fi făcut din ea un viitor părinte perfect.
Și mie îmi este milă. De trecut și de viitor.
Nu pot să nu mă gândesc la cum am fost crescuți astfel încât ca să găsim ca și metoda de educare bătaia, fără ca măcar să avem copii mai întâi. Iar asta se întâmplă pentru că nu știm altceva. Cu asta am crescut, asta avem , asta transmitem mai departe. Și vedem asta și în parc, în jocurile de rol pe care copiii și le atribuie.
Și tot din violența ce ne-a înfășurat pe nesimțite ,judecăm oamenii, pe cei din jurul nostru, fără să fi fost măcar vreo secundă în papucii lor. Ne mândrim că aplicăm violența și să îi arătăm cu degetul pe cei care aleg altă cale, mai umană. Râdem și îi disprețium pe cei care sunt oameni, pe cei care reușesc să-și înfrâneze pornirile primare, animalice.
Ne hrănim cu răutate, cu necazul altora, ne bucură dramele, ne place să vedem paiele din ochii aproapelui, dar gunoaiele din propria curte nu ne deranjează.
Vă invit sâmbătă la o conferință, unde psihologi vor dezbate acesta tema atât de actuala și de dezbatuta. Educația cu blandete.
Participarea in sala costa 100 de lei iar vizionarea live, de acasă, care este valabila 5 zile, deci o puteți vedea oricând, este 85 de lei și va puteti inscrie aici: https://bit.ly/2JFRGVt!
Nu știu în ce direcție ne îndreptăm, dar știu că voi susține cât voi putea de mult Educația cu blândețe. Violența naște violență. Dai o palmă dar monstrului nu îi este îndeajuns și mai dai una, și încă una, și parcă tot nu te-ai răcorit. Am trecut prin asta, știu despre ce vorbesc. Nu doresc nimănui să încerce acest sentiment. Neputință amestecată cu vinovăție și nu mai poți lua nimic înapoi. Nici furia, nici loviturile, nici spaima din ochii mari ai trupului aceluia mic.
Bătaia este ruptă din Rai pentru că locul ei nu este acolo. Creștem oameni, nu colecționăm bibelouri.
Printesa urbana ne da intalnire, sambata, #27iulie, pentru a discuta despre #educatia cu #blandete :)
Pentru participarea in sala sau vizionarea live va puteti inscrie aici: https://bit.ly/2JFRGVt!
educatia 在 Mamă de Matei Facebook 的最佳貼文
Înainte de a deveni părinți, cu toții ne vedeam relaxați, cu o atitudine zen, măcar pentru primii doi ani. Cum să te superi pe un copilaș, cum să îți vină să urlii, când ei sunt atât de mici, atât de nevinovați și de dulci? Și în cea mai mare parte a timpului, cei mai mulți am reușit, și am trecut proba răbdării. Însă…Copilul dulce crește și începe să împingă limitele și să ne testeze răbdarea. Și astfel, realizăm că poate nu suntem acei părinți absolut răbdători care credeam (speram) că suntem.
Așa că iată-ne față în față cu persoana aceasta mititică care, începe să apese pe butoanele pe care nici măcar nu știam că le avem. Ironic este că ne asemănăm în multe privințe cu copiii noștri, fie că este vorba de temperament sau de personalitate. Și de aici începe provocarea: Cum să faci față propriului mini-eu? Ei bine, avem un avantaj: suntem adulți ( tadaaaa 😀 ) cu capacități și abilități maturizate, dar mai ales, cu gândire abstractă care ne este foarte bine dezvoltată. Să ne folosim de ea, deci. 🙂
Studiile au arătat că oamenii tind să-și amintească cuvintele vorbite într-un ton neutru mai bine decât cele spuse într-un ton trist. Se cunoaște de asemenea , din experiența de cercetare și de viață – că strigătul este contraproductiv. Psihologii au demonstrat că indivizilor, inclusiv copiilor, le este mult mai greu să își amintească lucruri sau să funcționeze bine cognitiv atunci când creierul lor este inundat de emoții înfricoșătoare precum anxietatea sau frica.
Acesta este motivul pentru care atunci când țipăm la un copil, cerându-i ceva, este puțin probabil să facă ceea ce i-am cerut. Așa că, măcar din acest considerent, știind că strigătul este ineficient, ar putea fi un bun argument pentru care să nu mai țipăm la copii.
Pentru o mai buna intelegere si pentru cazuri concrete, ori daca vreti sa aflati despre mai multe despre aceasta tema, sambata, 27 iulie, la ora 09.30, la Sheraton se organizeaza o noua conferinta Parenting Academy pe tema “Educatie cu blandete”, care este atat de necesara, mai ales in cultura noastra romaneasca unde parintii inca isi cresc copiii intr-un stil autoritar, plin de pedespse si agresiuni fizice.
Am povestit in articol insa voi lasa link-ul pentru inscriere si aici: http://www.parenting-academy.ro/even…/…/educatia-cu-blandete
PS. Sa imi dati de veste daca veniti, mi-ar placea sa schimbam doua trei vorbe, in pauza, la o cafea :)